Incendiu la o cabană din Sibiu plină cu elevi. Acoperișul a ars complet

de: Cătălina Burghelea
20 06. 2022

Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineață, la o cabană din județul Sibiu, unde se aflau zeci de elevi. Din fericire, toate cele 52 de persoane s-au autoevacuat, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu o autoscară. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD.

O cabană din Sibiu a luat foc. Era plină cu elevi aflaţi în tabără

Luni dimineață, pompierii militari s-au deplasat în Râu Sadului, județul Sibiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la o cabană turistică. La sosirea echipajelor, focul se manifesta generalizat la acoperișul imobilului pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Pompierii au acționat imediat pentru a limita extinderea incendiului și a salva bunurile materiale existente în interior. În sprijinul salvatorilor au venit membrii SVSU Râu Sadului, dar și echipajul de permanență de la Electrica.

Foto ISU Sibiu

Cauza incendiului a fost stabilită

Toate cele 52 de persoane aflate în clădire s-au autoevacuat (49 de copii și 3 adulți), fără a necesita îngrijiri medicale. În urma incendiului, a ars complet acoperișul cabanei. De asemenea, a fost afectat de apă, în proporție de 90%, etajul superior. Echipele de intervenție au salvat mai multe electrocasnice și bunuri materiale din interior. Cauza a fost un scurtcircuit electric la un cablu defect sau neizolat corespunzător, potrivit ISU Sibiu.

Este al doilea incendiu izbucnit în ultimele zile, în județul Sibiu. În noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 / 18 iunie, o pensiune turistică din Tălmaciu s-a făcut scrum. 30 de persoane, turişti şi angajaţi ai cabanei, au fugit din calea flăcărilor. Focul a fost cauzat tot de un scurtcircuit.

143 de solicitări în doar două zile

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au avut un weekend solicitant. Echipajele au răspuns la 143 de solicitări. Dintre toate intervențiile, patru au fost pentru stingerea de incendii, iar peste 130 de oameni au primit asistență medicală de urgență din partea SMURD.

Salvatorii din cadrul punctului de lucru Avrig au intervenit, sâmbătă, 18.06.2022, în jurul orei 20:07, în curtea Palatului Brukenthal din localitate, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD. În cele din urmă, focul a fost limitat și localizat prompt, fără să provoace pagube materiale sau victime.

Alertă în orașul Sibiu

Apoi, în noaptea de duminică, 19.06.2022, în jurul orei 03:43, pompierii militari au intervenit în Sibiu, pe strada Nicolae Iorga, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru a lichida un incendiu ce se manifesta la o pubelă de gunoi. Flăcările s-au propagat la o mașină parcată lângă container.